Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Versuri

        de Gabriel Chifu

Deodată

Deodată privirea mea creşte şi

se îndepărtează de mine

până când

pe mine însumi mă cuprinde

ca pe un corp străin aflat înlăuntrul său.

Mă văd cum rătăcesc pe un drum care

nu duce unde cred eu că duce.

Nu ştiu cum de se întâmplă asta, dar

încep să mă fac fărâme,

ca o maşină veche din care cad roţi,

tabla, toate piesele.

Îmi pierd braţe şi inimă,

picioare şi creier,

amintiri, aşteptări şi spaime.

Zăresc toată scena cu limpezime

şi nu-mi vine să cred ce văd,

îmi dau seama că nu mai am cum

să ajung până la capătul drumului

şi încerc disperat să mă recompun la repezeală,

adun părţile risipite ale făpturii mele

şi dau să le pun la locul lor,

dar ele nu se mai potrivesc,

nu se potrivesc cu nici un chip de parcă

n-ar fi stat niciodată acolo.

Zăresc scena atât de clar,

cu privirea mea enormă, atotcuprinzătoare,

aflată înafara mea,

undeva, departe de mine.

Rămân împrăştiat pe drumul care nu duce

unde cred eu că duce,

acesta e finalul prescris pentru toţi.

© 2007 Revista Ramuri